Stefan Cel Mare

In aprilie 1457, tanarul Stefan, fiul lui Bogdan al II-lea al Moldovei, in urma biruintei reputate asupra lui Petru Aron, a fost “ridicat domn” si “pomazuit spre domnie”, de mitropolitul Teoctist “la locul ce se chiama Direptatea”. Cronicarul Grigore Ureche – din Letopisetul caruia am citat aceste cuvinte – facea din el figura centrala a vechii istorii a Moldovei, socotindu-l aparatorul pamantului stramosesc in fata primejdiei tot mai amenintatoare a Semilunei, dar si unul din cei mai de seama ctitori de lacasuri sfinte din istoria tarii sale.

Cei 47 de ani de ani domnie n-au fost altceva decat o perioada de eforturi pentru apararea integritatii teritoriale si a independentei tarii sale. Insusi tronul Moldovei l-a cucerit prin lupta – la Doljesti pe Siret si Orbic in tinutul Neamtului (12 si 14 aprilie 1457) – impotriva lui Petru Aron, ucigasul tatalui sau Bogdan II. Acesta va tulbura aproape 17 ani nu numai viata interna a Moldovei, ci si raporturile ei cu vecinii. Fiindca s-a refugiat in Polonia, de unde putea veni cu ajutor polonez, tanarul domn a incheiat o intelegere cu regele Cazimir, in urma careia Petru Aron a trebuit sa se refugieze in Transilvania, in regiunea locuita de secui. Datorita acestui fapt, Stefan intreprinde o expeditie in regiunea respectiva, iar Petru Aron este nevoit sa ceara adapost la curtea regelui Ungariei – de origine romaneasca – Matei Corvinul. Urmeaza doua atacuri ale domnului moldovean impotriva cetatii Chilia (1462 si 1465), stapanita de unguri, inca din timpul lui Iancu de Hunedoara, drept plata pentru ajutorul pe care-l daduse altui domn moldovean, Petru II, ca sa ocupe tronul. La 25 ianuarie 1465 cetatea Chiliei intra in stapanirea Moldovei. Cucerirea Chiliei a dus insa la o expeditie a lui Matei Corvinul in Moldova in noiembrie – decembrie 1467, urmarind inlaturarea lui Stefan din domnie. Expeditia s-a incheiat cu infrangerea armatei ungare la Baia, unde regele a scapat cu viata. Peste doi ani Stefan a reusit sa inlature si pe pretendentul la tron Petru Aron, care a fost prins si decapitat.

De acum inainte Stefan si-a indreptat toate eforturile impotriva puternicului stat otoman, condus pe atunci de Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului. In 1470 o oaste tatara era distrusa la Lipnic (Lipinti) in apropiere de Nistru. In urma unor expeditii ale lui Stefan in Tara Romaneasca, unde voia sa aiba un domn credincios, in locul celor impusi de turci, sultanul a trimis impotriva lui o armata puternica de 120.000 de oameni, comandati de Soliman Pasa. Cu toate ca avea numai 40.000 de ostasi, Stefan a obtinut o stralucita biruinta, in ziua de 10 ianuarie 1475 in apropierea orasului Vaslui, la confluenta Racovei cu raul Barlad (langa “Podul Inalt”). In urmatoarele trei zile ostasii moldoveni au urmarit si distrus o mare parte din armata invadatoare. Dezastrul a fost consemnat nu numai de cronicarii moldoveni si poloni, ci chiar si de cei turci. Unul din ei spunea ca “niciodata armatele turcesti n-au suferit un dezastru atat de mare”. Biruinta lui Stefan Voda cel Mare a impresionat atat de mult pe cronicarul polon Dlugosz, incat il elogia prin cuvintele: “O, barbat demn de admirat, intru nimic mai prejos ducilor eroici pe care ii admiram, care cel dintai dintre principii lumii a repurtat in zilele noastre o victorie atat de stralucita impotriva turcilor. Dupa parerea mea, el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii si mai ales functia de comandant si conducator contra turcilor, cu sfatul comun, intelegerea si hotararea crestinilor, pe cand ceilalti regi si principi crestini trandavesc in lene, in desfatari si lupte civile”.

In urma victoriei repurtate, Stefan trimite o scrisoare, cu data de 25 ianuarie 1475, mai multor conducatori de state din Europa medievala de atunci. Este una din cele mai impresionante scrisori de acest gen, o adevarata pagina de antologie, in care – consemnand victoria tarii sale pe care o considera ca “o poarta a crestinatatii” – cerea ajutor militar in eventualitatea unei noi expeditii otomane. Din nefericire, Stefan a primit numai felicitari si promisiuni, dar in ceasul marii inclestari care avea sa vina nu l-a ajutat nimeni.

In adevar, in iunie anul urmator, insusi sultanul Mohamed II a pornit in fruntea unei osti puternice sa pedepseasca pe domnul moldovean, cu intentia de a-i ocupa tara. In cursul lunii iunie Stefan izbuteste sa infranga ostile tatarilor care urmau sa se uneasca cu cele turcesti, fiind nevoiti sa se retraga dincolo de Nistru. Este infranta si avangarda ostilor otomane. Dar cu toate acestea, in ziua decisiva a luptei, la 26 iulie 1476, la Razboieni sau Valea Alba, oastea moldoveana a fost infranta de superioritatea zdrobitoare a armatei turcesti, care se ridica la aproximativ 150.000 de oameni. Aceasta lupta, memorabila pentru apararea pamantului strabun a fost consemnata si in pisania bisericii ridicate de Stefan dupa 20 de ani, la Razboieni, prin aceste cuvinte induiosatore: “…S-au ridicat puternicul Mahomed, imparatul turcesc, cu toate puterile sale rasaritene… si au venit sa prade si sa ia Tara Moldovei. Si au ajuns pana aici, la locul numit Valea Alba. Iar noi, Stefan Voievod si cu fiul nostru Alexandru am iesit inaintea lor si am facut mare razboi cu ei, in luna iulie 26; si cu voia lui Dumnezeu au fost infranti crestinii de pagani. Si au cazut acolo multime mare de ostasi ai Moldovei…”.

Cu toata infrangerea suferita, Mahomed nu si-a vazut gandul implinit. Ajungand la Suceava, a dat ordin ca orasul sa fie ars; cetatea n-a putut fi insa cucerita, fiind aparata de hatmanul Sendrea cu ostasii lui. Tot asa n-au putut fi cucerite nici cetatile Hotin si Neamt. Foamea si ciuma bantuiau in toata armata turceasca. In astfel de conditii, sultanul a fost nevoit sa dea ordin de retragere, fara sa-si fi realizat planul de cucerire a Moldovei.

In anii urmatori Stefan a facut noi incercari de a pune un domn credincios in Tara Romaneasca, dar fara rezultat. De fapt si imprejurarile externe ii erau nefavorabile. Regele Cazimir al Poloniei incheiase inca din primavara anului 1476 – deci inainte de lupta de la Razboieni – o intelegere cu sultanul; acelasi lucru l-au facut in anii urmatori Venetia, apoi Ungaria. Cu alte cuvinte, Moldova ramanea singura in fata puterii otomane in plina expansiune. Sultanul Baiazid II, succesorul lui Mahomed II, porneste o noua expeditie in 1484, terminata cu ocuparea Chiliei si a Cetatii Albe. Era o lovitura puternica odata Moldovei, caci de acum inainte, garnizoanele turcesti instalate aici vor constitui o permanenta amenintare pentru Moldova; se adaugau si greutatile de ordin economic-comercial, caci importurile si exporturile moldovenesti de la Catlabuga si Scheia n-au putut schimba situatia. In cele din urma, insusi Stefan a fost nevoit in 1489 sa incheie un tratat de pace cu turcii, platind Imperiului Otoman un haraci de 3000 de florini venetieni. Probabil in acest an Stefan primeste din partea lui Matei Corvinul doua feude in Transilvania: Ciceul pe Valea Somesului si Cetatea de Balta, pe Tarnava Mica, ca o compensatie pentru pierderea Chiliei si Cetatii Albe. Se statorniceau astfel noi raporturi cu Ungaria.

In schimb, spre sfarsitul domniei, in 1497, regele polon Albert a pornit o campanie impotriva Moldovei, cu gandul de a-l pune domn pe fratele sau Sigismund. Suceava a fost asediata timp de trei saptatmani. Rezultatul este bine cunoscut: oastea polona a fost zdrobita de Stefan in Codrul Cosminului, un alt corp de oaste era nimicit de vornicul Voldur la Lentesti. In anul urmator are loc o expeditie moldoveneasca in Polonia. Conflictul se incheie printr-un tratat moldo-polon, in 1499.

Un alt aspect din multipla activitate desfasurata de marele domnitor, care trebuie sa fie pus in lumina, este cel de ctitor lacasuri sfinte. Principalele manastiri ridicate de inaintasii sai in scaun (Probota, Moldovita, Bistrita, Humor, Bohotin, Chiprieni s.a.) si-au continuat existenta, primind felurite danii din partea lui Stefan. Dar numarul lacasurilor de inchinare a sporit prin manastirile, schiturile si bisericile de mir ridicate de Stefan insusi sau de unii dintre dregatorii sai. La multe din ctitoriile inaintasilor sai a ridicat constructii noi ori a refacut cu cele existente. De pilda, la manastirea Neamt a ridicat din temelie o biserica noua cu hramul Inaltarea Domnului, existenta si astazi, ispravita la 14 noiembrie 1497. La Bistrita a zidit o clopotnita cu paraclis, care, de asemenea, dainuieste pana in zilele noastre. In ultimii ani de domnie a inaltat o biserica noua la manastirea Dobrovat. Toate trei au fost inzestrate cu o serie de danii: mosii, mori, iazuri cu peste, prisaci s.a

O alta ctitorie a lui Stefan este Voronetul, ridicata pe locul unui schit din lemn, in care, potrivit traditiei, ar fi trait Daniil Sihastrul, de la care domnitorul a primit sfat si cuvant de mangaiere in ceas de grea cumpana in timpul luptelor pentru apararea pamantului stramosesc. Biserica – cu hramul Sfantul Gheorghe – a fost ridicata in mai putin de patru luni, din 26 mai pana in 14 septembrie 1488. Ea si-a castigat un renume deosebit in lumea intreaga pentru picturile sale exterioare, realizate in jurul anului 1547, sub indrumarea mitropolitilor Teofan I si Grigorie Rosca.

alta latura a vietii bisericesti din timpul domniei lui Stefan este cea culturala, indrumata indeaproape de mitropolitii tarii Teoctist I (1452-1478) si Gheorghe (1478-1508). In manastirile ctitorite de el sau de inaintasii lui s-a desfasurat o apreciabila activitate de copiere a unor manuscrise, in limba slavona, fie carti de slujba, fie traduceri din literatura patristica. Dupa activitatea indelungata a copistului-miniaturist Gavriil Uric, in prima jumatate a secolului al XV-lea, in cursul domniei lui Stefan si-au desfasurat activitatea alti mesteri ai scrisului. Sub indrumarea egumenilor Ioasaf, Paisie si Spiridon, manastirea Putna a devenit cel mai insemnat centru cultural-artistic al tarii. Un ieromonah de aici, cu numele Nicodim, a copiat, in 1473, un Tetraevanghel slavon (azi in Muzeul de Istorie din Bucuresti), cea mai reusita opera caligrafica-miniaturistica din epoca marelui domnitor. A fost copiat pe pergament, cu frontispicii si chenare bogate, cu chipurile celor patru evanghelisti. Ceea ce impresioneaza insa, in mod deosebit in acest manuscris este portretul policrom al lui Stefan cel Mare, in genunchi, oferind Evanghelia Sfintei Fecioare Maria, asezata pe tron cu pruncul Iisus in brate; domnitorul, cu plete blonde si ochi albastri, este imbracat intr-o tunica de brocart rosu deschis. Tot la Putna a lucrat caligrafii si miniaturistii Casian, Paladie, Spiridon Paisie, Iacob si altii, care au copiat diferite carti liturgice si Cuvantari ale unor mari Parinti bisericesti s.a

Din toate cele aratate pana aici, se desprinde ca Stefan cel Mare a fost un neintrecut carmuitor de osti si aparator al pamantului stramosesc si am putea spune, fara exagerare, un aparator al intregii Europe centrale in fata cuceririlor turcesti, un priceput diplomat, un bun indrumator al treburilor interne ale tarii si un mare ctitor de lacasuri sfinte. Era insufletit de o credinta puternica in Dumnezeu, din mila Caruia se socotea domn al Moldovei; a vegheat cu grija la bunul mers al vietii bisericesti din tara sa, la dezvoltarea artei si culturii. Bisericile si manastirile zidite de el, pe tot cuprinsul pamantului romanesc, dar si in afara hotarelor, activitatea exceptionala de ordin cultural-artistic care s-a desfasurat din cele mai multe din ele sunt marturii graitoare ale unei epoci de maxima stralucire, care poarta pecetea geniului creator si indrumator al marelui domn.

A trecut la cele vesnice intr-o zi de marti, la 2 iulie 1504. Sfarsitul domniei sale este prezentat de Grigore Ureche in aceste miscatoare cuvinte: “Iara pe Stefan Voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastirea Putna, care este zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunostea toti ca s-au scapat de mult bine si de multa aparatura. Ca dupa moartea lui, pana astazi ii zic sveti (sfantul n.n.) Stefan Voda, nu pentru suflet, ci ieste in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fost om cu pacate, ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, carile nimenea din domni nici nainte, nici dupa aceia l-au ajuns”.